Deşi sunt din ce in ce mai putin meşteri ai lemnului, aceştia ȋncearcă să ducă mai departe acest meştesug, care este parte din istoria şi cultura noastră. Ion Petric din Breb este unul dintre aceştia , care mărturiseşte că „ nimeni nu mi-o transmis meşteşugul sculpturii în lemn, mie mi-o plăcut să mă ocup de lucrurile astea”.

Meșterul explică cu drag cum se execută motivele ornamentale, și procedeele folosite: sculptarea în relief care se aplică pe stâlpii porții, fruntar, pragul de sus, chituși; incizarea (săparea lemnului în adâncime), dar și traforarea folosită la fundătura portiței și a aripilor porții.

Sculptura ȋn lemn realizată de un meşter popular este poate cea mai autentică modalitate de a exprima trăirile unui suflet, nu ȋntr-o piatră fara suflet ci ȋntr-un lemn, care este o materie vie, până la vremea tăierii.

Măriuca Verdeş, vajnică iubitoare şi apărătoare a tradiţiilor străbune, spune: „ Oarecând oamenii locului respectau și prețuiau lemnul. Îl cătau cu mult timp inainte de tăiere, căutându-l să fie drept, gros și sănătos. Atunci când voiau să-l taie, mergeau și vorbeau cu el, îl rugau în primul rând să-l lase să-l taie, și îl rugau ca acolo unde îl vor duce să facă o construcție, să aivă grijă de oamenii din ea și să reziste în timp”.  Si tot Măriuca, cu gândul de a perpetua tradiţiile din Maramureş, afirmă :  ”Să nu avem pretenții dacă nu am sădit nimic să culegem roade”. Aşa că  a ȋntemeiat  Școala Rădăcinilor Străbune, ȋn cadrul căreia ȋn fiecare joi, de la ora 18.00, în Călinești au loc șezători, acasă la găzdoile Călineștiului,  acestea fiind organizate sub genericul „Învață și du mai departe!”.